Cand bebelusul este prea gras sau prea slab

Greutatea copilului este o problema care le framanta intens pe majoritatea mamelor. Mai ales in primele luni de viata intrebarea care le vine des in minte este:bebelusul este prea gras sau prea slab? ”oare a luat destul in greutate?” sau, dimpotriva:”nu cumva este prea gras?”
Este greu pentru o mama sa aiba o atitudine relaxata in privinta greutatii copilului mai ales ca exista diverse grafice de greutate care uneori sunt greu de interpretat, alteori pot fi neactualizate si oricum sunt estimative. Atitudinea medicilor in privinta ritmului de crestere difera, de asemenea. Unii calculeaza precis “greutatea standard” si da verdictul ca bebelusul este “prea slab” sau “prea gras”, altii urmaresc mai degraba starea generala, vioiciunea, sanatatea si nu pun atata pret pe cresterea “ca la carte” avand in vedere ca fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare.

 

Ce inseamna un copil “prea gras”

 

In primul rand este bine de stiut ca termenul de “obez” nu se foloseste in legatura cu copiii decat incepand de la varsta de 2 ani. Doar de la aceasta varsta societatile internationale de pediatrie recomanda utilizarea indicelui de masa corporala pentru identificarea supraponderabilitatii sau chiar obezitatii in randurile copiilor. Dar acest indice de masa corporala nu este un instrument unic de masura ci, inainte de a se pune diagnosticul, cadrul medical care urmareste copilul trebuie sa tina cont si de alti factori precum:

 

  • Istoricul familial
  • Evaluarea dietei
  • Evaluarea activitatii fizice
  • Starea generala de sanatate.

 

Luarea in greutate la copii alaptati versus hraniti cu lapte praf

 

In ceea ce priveste bebelusii, mai ales in cazul celor alaptati exclusiv, nu se pune problema ca un copil este “prea gras”. Un bebelus alaptat exclusiv poate lua in greutate lunar de la cateva sute de grame pana la aproape 2 kilograme, fara ca acest lucru sa constituie o problema. Nu este nimic ingrijorator la un bebelus care la 3-4 luni este mult mai greu decat altii de aceeasi varsta deoarece in urmatoarele luni el se poate lungi mai mult si sa ia mai putin in greutate. Un bebelus, indiferent de greutatea sa, trebuie alaptat la cerere fara teama ca ia prea mult in greutate.

 

Daca in cazul copiilor alaptati exclusiv nu se pune problema greutatii excesive, exista studii care au corelat obezitatea infantila cu obiceiul de a hrani bebelusii cu formula. Dintr-un grup de studiu de aproximativ de 8000 de bebelusi, s-a constatat ca la varsta de 2 ani aveau greutate excesiva predominant cei care fusesera hraniti cu lapte praf in primele 9 luni.

 

De asemenea procentul obezitatii sporea semnificativ in cazul copiilor ai caror mame incepusera diversificarea inainte de 4 luni. Explicatia ar fi ca bebelusii hraniti cu formula nu invata intotdeauna sa-si regleze apetitul, asa cum o fac cei hraniti la san, iar parintii au tendinta sa-i suprahraneasca oferindu-le biberonul prea des sau insistand sa bea tot laptele praf preparat. Asta nu inseamna, desigur, ca toti bebelusii hraniti cu formula vor avea in viitor probleme de greutate ci doar se incearca o constientizare a parintilor spre a acorda atentie practicilor de hranire in primele luni de viata.

 

In orice caz mamele nu trebuie sa pice in capcana obsesiei zilelor noastre de a fi cu orice pret slabi! Un copil sub 2 ani nu are motiv sa fie pus la regim! Dimpotriva, bebelusii se nasc cu grasime suplimentara care le este utila iar a pune un bebelus la un regim lipsit de grasimi este chiar periculos!

 

Cum se poate evita riscul obezitatii la copil:

 

  • Nu-i oferiti biberonul de fiecare data cand plange sau se agita, inainte de a incerca sa-l linistiti altfel sau sa-i schimbati scutecul
  • Nu insistati sa manance absolut tot din farfurie in ciuda semnelor ca nu mai doreste (intoarce capul, nu mai vrea sa deschida gura la lingurita)
  • Nu-i oferiti alimente prea bogate caloric precum dulciuri sau mancaruri prajite
  • Aveti grija la cantitatea de sucuri de fructe oferita 
  • Nu folositi alimentele pe post de recompensa
  • Nu incepeti diversificarea inainte de 6 luni
  • Oferiti copilului posibilitatea sa faca miscare, nu atat un sport cat joaca in aer liber
  • Obisnuiti copilul sa bea apa cand ii este sete, nu bauturi dulci sau bogate in calorii precum sucurile, laptele, ceaiuri indulcite
  • Aveti grija sa-i oferiti un mediu lipsit de stres, stiut fiind ca inclusiv copiii, nu doar adultii, pot reactiona la stres prin a manca prea mult.

 

Dar ce inseamna un copil “prea slab”?

 

Cand vine vorba de copii slabi este bine de facut diferenta intre situatii. Spre exemplu exista copii care sunt de la inceput “sub greutate”, cu tendinta genetica de a fi mai slabi decat media si exista si situatii in care un copil care era “in grafic” sa stagneze in greutate sau chiar sa scada. Dar chiar si in cazul in care un copil stagneaza o perioada din a lua in greutate pot fi explicatii si nu este neaparat un lucru ingrijorator.

 

Greutatea copilului este un factor dinamic si se schimba in functie de etapa de crestere in care se afla copilul. Spre exemplu la bebelusi ritmul de luare in greutate este mai accentuat in primele 3 luni in vreme ce din luna a 3 a survine o crestere in greutate mai mica, lucru ce le ingrijoareaza pe multe mame, insa este firesc. Pe masura ce copilul are abilitati motrice mai avansate, luarea in greutate va fi mai inceata. De multe ori cresterea in lungime precede cresterea in greutate asfel incat copilul are o perioada in care poate parea foarte slab, dar va recupera ulterior.

 

Diagnosticul de “greutate prea mica” la un copil va fi pus doar de medic. Acesta va lua in calcul mai multe aspecte precum:

 

  • Greutatea parintilor;
  • Obiceiurile alimentare ale familiei, respective ale copilului;
  • Starea generala de sanatate a copilului;
  • Eventuale probleme medicale care au cauzat scadere in greutate precum episoade diareice sau de voma. 

 

Daca nu se descopera probleme de ordin medical care sa explice greutatea scazuta a copilului, parintii vor trebui sa se concentreze in a oferi copilului mese bogate din punct de vedere caloric, dar sanatoase.

 

Ce sa faceti in cazul in care copilul este prea slab:

 

  • Faceti-va un obicei din a oferi copilului alimente care contin grasimi sanatoase pentru inima precum avocado, nuci, uleiuri vegetale;
  • Nu oferiti copilului “junk-food” doar din dorinta de a-l ingrasa, caci obiceiurile sanatoase se formeaza din copilarie!
  • Faceti din toate mesele de peste zi momente placute, fara agitatie si presiune, fara graba;
  • Implicati copilul in alcatuirea listei de cumparaturi, in prepararea mancarii, pentru a-I starni interesul fata de mancare si a-l stimula sa manance;
  • Aveti grija la sucuri si lapte copilul ar putea fi satul din cauza ca le bea in cantitati prea mari astfel incat nu va mai dori mancare solida;
  • Daca banuiti cauze psihologice pentru refuzul copilului de a se hrani, nu ezitati sa apelati la un psiholog.

 

De retinut pentru ambele tabere, atat cu copii supraponderali cat si subponderali:

 

Nu faceti mare caz de greutatea copilului, nu faceti o obsesie din a-l cantari, nu insistati nici sa nu manance nici sa manance caci ii veti crea si lui o obsesie fata de propria greutate!

 

Apelati la doctor atat in cazul unei schimbari mari si bruste, fie ca e vorba de o scadere dramatica in greutate, fie ca e vorba de o ingrasare rapida

Un blog promovat de :http://kidmagazin.ro/

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>